De secole, multi oameni au locuit în
Algarve, dar arabii au fost cei mai influenţi şi au caracterizat regiunea. Timp
de 500 de ani – din sec. al VIII- lea până în sec. al XIII-lea, ei au lăsat
semnele de circulaţie şi un patrimoniu cultural, social şi economic. Trecerea
maurilor prin sudul ţării, a lăsat, prin urmare, multe alte mărturii, inclusiv
numele oraşelor şi arhitectura caselor, în special acoperişul teraselor, forma
cubică a clădirilor, decoraţiunile albe ale faţadelor şi ornamentele coşurilor
de fum. Morile de apă, tehnicile agricole, uneltele de pescuit au trecut din
generaţie în generaţie şi încântătoarele legende maure pe care strămoşii le
povestesc sunt dovezi ale trecerii arabilor, care mai pot fi încă observate.
Legenda Serra de Monique
Lăsarea serii a început şi odată
cu ea arşiţa din timpul zilei s-a mai atenuat. Pământul era încă fierbinte şi
apa caldă. Nici măcar o pală de vânt nu sulfa. În Sierra domnea tăcerea.
Antonio, un tânăr pescar care
suferise un naufragiu, mergea la întâmplare. Privea pierdut linia orizontului
şi visa cu ochii deschişi la lucruri fantastice si confuze. Deodată, s-a oprit;
însă nu frica l-a făcut să se oprească ci o frumoasă arătare. După o stâncă, o
tânără fată îmbrăcată toată în alb contempla peisajul. Ei au stat nemişcaţi
pentru câteva secunde dar tânăra a simţit că este urmărită şi s-a întors. Avea
faţa descoperită şi era foarte frumoasă. Ea a dat un strigăt şi şi-a acoperit
faţa într-o mişcare rapidă. Apoi a spus:
-
Vino aici!
Vreau să te văd mai bine.
Băiatul s-a apropiat şi a privit-o
fascinaţie, întrebând-o:
-
Poţi să-ţi
descoperi faţa?
Ea a raspuns cu voce înceată:
-
Nu
astăzi.Tu vei veni aici mai des şi atunci…Eu voi face ce mi-ai cerut.
El a zâmbit la ea şi a întrebat:
-
Eşti una
dintre maurii care au reuşit să trăiască aici ascunzându-se?
Tânăra a răspuns indirect:
-
Tatăl meu
a avut un palat acolo jos…Aveam petreceri aşa frumoase! Erau trubaduri care
cântau….şi eu….eu cântam la liră…
-
Şi de ce
nu mai cânţi acum?
-
Câteodată….când
sunt tristă…
-
Dar unde
locuieşti?
-
Locuiesc
aici sub stânca aceasta.
-
Sub
pâmânt?
-
Da. De ce
esti aşa mirat?
-
Nu ai
lumină!
-
Asta crezi
tu!
-
Dar unde
este vechiul palat?
-
Oamenii
tăi l-au darâmat!
-
Oamenii
mei?
-
Da….oamenii
tai!
-
Dar…Eu
n-am ştiut niciodată…nu era niciun palat aici!
-
Cel mai
frumos din aceste ţinuturi!
-
Şi tu ai
locuit în palat?
-
Da…până au
venit soldaţii regelui tau.
-
Soldaţii?
Dar regele meu…nici nu a fost aici!
-
Ba da!
L-am văzut, mândru, pe armăsarul său negru!
-
Îi ştii
numele?
-
Am auzit
cum îl strigau Afonso.
Antonio şi-a dus mâinile la faţă ca şi cum ar fi
vrut să se asigure că nu era un vis, apoi s-a întors s-o privească pe frumoasa
fată. Pe chipul tânărului pescar era o oarecare paloare. A întrebat cu oarecare
teamă:
-
Ştii
cumva… dacă acest rege creştin …era Afonso al treilea?
-
El era!
-
Deoarece
acel rege a murit cu mult înainte să mă nasc eu! Cum l-ai văzut daca tu pari a
fi de vârsta mea?
Tânăra fată maură a tăcut pentru
un moment. Părea jenată.
Băiatul a adăugat:
-
Cred că te
înşeli.
-
Poate. Nu
te mai gândi la asta. Uite, se face întuneric. Mergi în sat, dar nu uita să vii
aici de mai multe ori!
Băiatul, cumva perplex, n-a răspuns imediat. Ea i-a
spus, în timp ce mergea către stânca din apropiere:
-
Să nu spui
nimănui despre întâlnirea noastră!
El a zâmbit.
Ea a dispărut în spatele stâncii. Antonio a
înconjurat stânca - dar nici măcar o urmă nu a descoperit. A coborât gânditor
în Sierra. Ajuns acasă, era deja întuneric. Nu a mâncat şi nici nu a dormit.
Văzându-l aşa, mama sa a încercat să afle ce se întâmplă, dar Antonio a rămas
tăcut şi nu a plecat nici măcar la pescuit. Urca pe Serra de Monique în fiecare
seară la asfinţitul soarelui şi se întorcea acasă noaptea târziu.
Camarazii săi i-au observant absenţa şi au venit
acasă la el dar mama lui Antonio nu ştia nimic doar plângea. Aceştia i-au
promis că în următoarea zi doi dintre pescari îl vor urmări pe Antonio să vadă
dacă pot să-i descopere secretul. Şi cum au promis, aşa au şi făcut.
În timp ce Antonio urca pe munte
grăbit să se apropie de cea care îi umpluse viaţa, nu a ştiut că era urmărit
îndeaproape de doi camarazi. Până să ajungă la înfricoşătoarea stâncă de după
care ieşea fata maură, Antonio a strigat-o:
-
Zuleima!
Camarazii s-au ascuns. Numele
strigat era al unei femei şi era nume de maur!
Abia ce s-au gândit la asta că li s-au căscat ochii.
O femeie foarte frumoasă, cu faţa descoperită şi împodobită cu o manta alba
ce-i atârna de pe cap, a ieşit din spatele stâncii unde se opriese pescarul.
Antonio a încercat să o îmbrăţişeze dar ea l-a
oprit:
-
Aşteaptă
Antonio! Nu este încă timpul să vii cu mine în palatul meu de sub Pământ. Poate
mâine. Înainte de asta, vreau să-mi aduci o bucăţică de pământ din locul de unde
este casa ta. Odată a existat o moschee acolo.
El a rămas uimit:
-
Cum ştii
asta?
-
Pentru că
am fost acolo de multe ori.
-
Dar bunica
mea s-a născut în casa aceea!
-
Bunica ta
s-ar putea să ştie ce mi s-a întâmplat.
-
Şi ce ţi
s-a întâmplat?
-
Tatăl meu
m-a adus aici şi m-a fermecat!
-
Te-a
fermecat? Deci…
Antonio era perplex. El tocmai a înţeles că tânara
domnişoară pe care o vedea în faţa lui nu era ca oricare alta. Era foarte palid
cand a spus:
-
Acum
înţeleg tot ce mi-ai spus. Tu eşti o tânără maură fermecată şi pentru ca vraja
să dispară eu trebuie să renunţ la tot. Este foarte mult ceea ce-mi ceri!
Ea deveni tristă.
-
Antonio!
Dacă vii cu mine în palatul meu, tu vei deveni la fel de puternic ca şi tatăl
şi ca fraţii mei.
Pescarul era cu adevarat necăjit. O dâră de
transpiraţie subţire şi rece îi picura pe faţă. S-a scuzat:
-
N-o pot
părăsi pe mama, e bolnavă.
Tânăra maură l-a consolat:
-
Sub stânca
aceasta este un izvor de apă care va face remedii extraordinare. Daca îmi aduci
bucăţica de pământ, poţi să-i spui mamei tale să vină aici, poimâine şi să facă
o baie în apa ce o va vedea curgând.
Tânărul era gânditor. Ea a venit lânga el, aproape
că-l atinse şi-i zise cu voce atrăgătoare:
-
Promite-mi
ca vei veni aici mâine! Promite-mi pentru viaţa mamei tale!
El a dat negativ din cap şi atunci
ea l-a mustrat:
-
Înseamnă
că nu mă iubeşti!
Antonio a rispostat:
-
Te iubesc,
ştii asta. Oricum..
Zuleima l-a întrerupt din nou:
-
Nu…nu mă iubeşti!
Pleacă şi un alt tânăr ca tine mă va iubi şi va deveni puternic. Pleacă şi nu
te mai întoarce!
Băiatul s-a panicat:
-
Zuleima!
Lasă-mă să-ţi dovedesc dragostea mea!
-
Atunci
jură pe Dumnezeul tău că-mi aduci astăzi pământul ce ţi l-am cerut şi vei veni
cu mine în palatul meu de sub pamânt.
El şovăi din nou:
-
Şi dacă
intru, vraja ta va fi dezlegată?
Ea evită răspunsul.
-
Dacă
intri…Tu vei deveni cel mai puternic bărbat din aceste ţinuturi! Dar trebuie să
juri…
-
Zuleima…
Eu…
Un şuvoi de lacrimi întrerupse cuvintele tânărului
Antonio. Doi dintre camarazii să ieşiră din spatele tufişurilor. Unul dintre ei
strigă:
-
Antonio!
Nu jura!
Pescarul îi privi cu uimire. Dar deodată, se auzi o
bubuitură puternică. Stânca din care maura fermecată ieşea, pocni şi din ea
începu să curgă un izvor de apă termală care se prelingea în jos către Sierra.
În acelaşi moment Zuleima dispăru. Unul dinte băieţii care l-au urmărit pe
pescar, ca să-l trezească din starea în care era, i-a spus:
-
Trezeşte-te
Antonio! Aproape ca te pierdusem pentru totdeauna!
Tânărul îşi duse mâinile la faţă:
-
Toate mi
s-au părut ca un vis!
-
Poate. Dar
a fost un vis urât care a devenit bun când te-ai trezit!
Antonio a închis ochii. Mai
târziu, suspinând, a spus:
-
Mulţumesc
că aţi venit!
Şi observând apa care se prelingea
din stâncă, a spus:
-
Şi această
apă? Ea a spus ca sub această stâncă există apa care are efecte benefice.
-
Poate.
Putem verifica.
Antonio îşi puse capul în mâini.
Totul i se părea ireal. Camarazii s-au apropiat:
-
Să mergem!
Mama ta ne aşteaptă! Să nu mai vii aici singur! Vom merge cu tine mâine şi-i
vom adduce apă mamei tale. Dacă apa poate vindeca, vom spune de izvorul
fierbinte de aici pentru a-i ajuta pe cei bolnavi.
Antonio a început să coboare
muntele murmurând:
-
Ce păcat! Era
aşa de frumoasă!Aşa de frumoasă!S-a evaporat ca un fum!
-
Dar ţi-a
lăsat izvorul cu apă termală!
-
Da, a
lăsat ceva…ce mă va face să mă gândesc la ea…cât timp voi mai trăi!
